Mereu mi-a fost greu să înțeleg dragostea de tată. Pe când eram mai mică, tatăl meu a fost destul de sever, rareori aveam parte de momente duioase în care întrezăream furtiv dragostea pe care mi-o purta. Nu pot să zic că sufeream de carențe afective, eu știam că mă iubește și-mi era de ajuns. Dar și copil fiind, mi-am dat seama că mamele și tații nu iubesc la fel.
Legătura dintre mame și copiii lor este determinată fizic, prin cordonul ombilical, chiar dacă este secționat la naștere, el nu dispare, devine pur și simplu invizibil. Dragostea de mamă este aproape inconștientă, uneori instinctivă, cel puțin la început, nu știi de ce, cum și de unde dar îți iubești copilul și îți este de ajuns.
Pentru un tată este mai dificil să stabilească aceste legături cu copilul său. Nu l-a purtat în pântecele său, nu i-a simțit primele mișcări și nu a trecut prin supliciul și splendoarea nașterii. Nu percepe pruncul ca pe o bucațică din sine ci ca pe o individualitate distinctă, un om mic, firav, nou și atât de misterios. Relația pe care tatăl o construiește cu fiul sau fiica sa este una conștientă, pas cu pas, amalgamul de emoții, trăiri și momente se ordonează, se împreunează și formează un cordon ombilical cu totul și cu totul deosebit.
De fapt, nu știu cum iubesc tăticii, habar nu am ce se întâmplă în sufletele lor, nu pot decât să presupun, dar știu că niciodată nu l-am văzut pe soțul meu mai frumos decât atunci când pentru prima dată l-a ținut pe Marc în brațe. Puțin jenat, neîndemânatic, emoționat dar atât de luminos. Și știu că atunci când se joacă cu Marc și râd împreună, dacă privesc în ochii lui, pot întrezări o licărire pe care nu o pot pe deplin înțelege, pentru că este legătura lui cu copilul său, pentru că este mica lor taină, dintre tată și fiu, este cordonul dragostei de tată.
La mulți ani scumpul nostru tătic!! Te iubim și îți mulțumim că ești așa cum ești, că ai un suflet de o frumusețe rară și că ai atâta răbdare, Doamne de unde ai atâta răbdare?!! =)))) Să ne trăiești tati !!!
Blogul unei mămici 