Psihologie, autocenzură și scris

maxresdefault

Cu cât mai puțin scrii, cu atât mai rar ai chef să o faci. E ca o gaură ce se formează între tine și scris, cu fiecare zi tot mai mare. Urăsc să mă recitesc, îmi par ridicole propriile cuvinte, de parcă odată puse pe foaia digitală și-ar pierde substanța, de parcă m-aș lepăda de ele pentru totdeauna. (Numai ce am făcut un fel de review la tot ce conține blogul ăsta, mai bine nu o făceam. Am devenit eu atât de cinică într-un an, sau atunci eram exagerat de naivă?)

Nu am postat nimic aici din noiembrie anul trecut, exact când începea primul meu semestru de psihologie. Facultate pe care o fac la distanță, la o universitate din Paris. Ideea de a mă reprofila de la economie la psihologie, mi-a venit în perioada concediului de maternitate. Pe lângă toate sentimentele frumoase trăite, am traversat și un soi de criză psihologică, existențială. Nu mai știam cu exactitate ce vreau să fac, cine am devenit și cine sunt cu adevărat. Criză care continuă de altfel, nu știu dacă va trece sau face parte din mine. Scrisul pe blog m-a ajutat într-o oarecare măsură. Scriam despre chestii pe care le trăiam și simțeam, totul fiind foarte subiectiv desigur.

La un moment dat, cred, am vrut mai mult, să intru în esența lucrurilor, să înțeleg mecanismele și nu doar manifestările, am vrut să disec necunoscutul și să pun bisturiul pe rană, nu doar degetul. Rănile mele. Am crezut că vreau să-mi înțeleg mai bine copilul, și-mi doresc asta în continuare, însă cea care are nevoie să-și opereze plăgile, sunt eu. Am nevoie să mă caut, să mă văd, să mă împac cu mine însumi. Credeam că sunt în război cu sistemul, dar nu, lupt doar cu mine, așchiile sar însă și pe dinafară, rănind și pe alții. Și-apoi, psihologia. De ce nu. Îmi place, mă pasionează cu adevărat. Poate ajutându-mă pe mine voi putea într-un final să ajut și pe alții. Da, e o idee care îmi place o să mă țin de ea.

Mai e și autocenzura, e un blog ce-mi poartă numele, n-aș putea scrie aici chiar tot ce mă frământă, tot ce simt și trăiesc, tot ce mă macină și mă consumă. E poate unul din motivele pentru care nu am mai scris, îmi păream ipocrită, pentru că ceea ce nu scriam aici era ceea ce conta cu adevărat. Textele sincere zvâcnesc și țâșnesc ca de sub presiune, nu necesită efort, e chiar un proces plăcut, de parcă m-aș confesa, ajută. Acesta e un text din alea.

 

 

Anunțuri

Despre Kristina

It's always like you write a poem when you can't really say what you're trying to say.
Acest articol a fost publicat în română și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s